Oficial: Frederik al X-lea este noul rege al Danemarcei
Regina a abdicat în favoarea fiului său
Trăiască regele! Danemarca salută noul monarh. Frederik al X-lea a urcat oficial pe tronul danez după ce maică-sa, regina Margrethe a II-a, a semnat abdicarea. Este pentru prima dată când un astfel de lucru se întâmplă în această țară în ultimii 900 de ani. Înainte de Margrethe, Eric al III-lea, care a fost rege în perioada 1137-1146, a renunțat de bunăvoie la sarcinile regale și s-a retras într-o mănăstire.
Nu există ceremonia de încoronare în Danemarca. Semnătura reginei, în vârstă de 83 de ani, pe documentul de abdicare, automat l-a făcut pe fiul ei, în vârstă de 55 de ani, drept noul monarh. În mod simbolic, în această zi importantă, Margrethe a II-a a purtat aceeași broșă de rubin în formă de potcoavă, dăruită de tatăl său și pe care a purtat-o în urmă cu exact 52 de ani, când a fost declarată regină.
Din acest moment, nu mai există nicio femeie monarh în lume. Ultimele cuvinte ale reginei după ce a finalizat procedura de abdicare: «Dumnezeu să-l protejeze pe rege». Procesul de transmitere a tronului regal a fost urmărit de aproximativ 100.000 de oameni în centrul orașului Copenhaga.
La aproximativ o oră după semnare, premierul Mette Frederiksen l-a proclamat pe noul rege al Danemarcei de la balconul Parlamentului.
De adăugat, că anul trecut, regina Margrethe a II-a a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul spatelui, iar acest lucru a determinat-o să se gândească dacă a sosit momentul să predea responsabilitatea următoarei generații, așa cum a menționat în discursul său din ajunul Anului Nou.